sâmbătă, 20 februarie 2016

Mi-e dor de...






Parcă ieri eram mic și mă jucam pe afară
În fiecare zi, în fiecare seară
Dar timpul a trecut, nu mai e ca odinioară
Nimic n-o sa dureze, si unele lucruri o să doară
An dupa an, vară după vară
Toate s-au dus si n-o să mai apară
Dar o să îmi lipsească...

Mi-e dor de desenele animate care la acea vreme erau minunate
Mi-e dor de toți prietenii din copilărie si de toate jocurile puerile
Mi-e dor de clipele in care stateam până târziu afară și de momentele când bunica mă trimitea la alimentară
Mi-e dor de fructele pe care le furam, de pofta cu care le mâncam și de toți vecinii care îi deranjam
Mi-e dor de juliturile în genunchi și cot și cum continuam întotdeauna să mă joc.
Mi-e dor de anii ce au trecut, de prietenii pe care nu i-am mai văzut
Mi-e dor de oamenii de zapadă, de sania mea preferată, bulgări, de prietenia adevarată.
Mi-e dor de muzica de altadată, de animalele care mă făceau să zâmbesc de fiecare dată.
Mi-e dor de rugaciunea pe care o spuneam aproape în fiecare seară, de Moș Craciun, sa apară.
<Mi-e dor de copilarie, mi-e dor sa fiu copil.>

Incă de mic mă întrebam cum e să fii mare
Acum am aflat si nu e prea tare
Uneori priveam cum copilăria dispare
Iar acum stiu că toate-s trecătoare

joi, 11 februarie 2016

Despre frumusețea uitată a vieții






L-am întâlnit prima dată pe domnul Pleșu la o emisiune „Profesioniștii” cu Eugenia Vodă. După care am început să mai dau play pe Youtube la diferite video-uri în care Pleșu aborda diferite teme.

Născut in anul 1948 la București. Absolvent al facultății de Arte Plastice. Fost ministru al culturii. Dar nu o sa vorbesc despre biografia lui, ci pur și simplu o să încerc să descriu în câteva cuvinte această carte scrisă de el „Despre frumusețea uitată a vieții”.

În prezent se practică prea mult pălavrăgeala, și prea puțin o vorbire sistematică în care participanții se focalizează pe o temă anume. De exemplu cititul cărților. Când avem un dialog sărim prea mult de la un subiect la altul. Ca un joc de ping-pong cu subiecte in loc de mingie. Așa că în această carte, autorul, încearcă să își exprime punctul de vedere asupra unor teme:” A mânca sănatos”, „Despre scris”, „Realitatea televiziunii”...

Ne-am afundat prea mult în rutină. Mereu ocupați, mereu grăbiți. Iar în această grabă continuă am uitat să contemplăm. Acum ne uităm la cer doar pentru a preconiza cum va fi vremea. Am uitat să ne bucurăm de ciripitul păsărilor, miresmele florilor, stropii de ploaie și alte frumuseți pe care viața ni le oferă.

Mie mi-a făcut plăcere să citesc această carte. Dar poate alții vor avea alte simțăminte. Cum zicea Pleșu: „Nu poți face sugestii de lectură decât celor pe care îi cunoști, cărora le știi „felul”, tulburările, căutările și apetiturile. Fiecare vărstă își are țesătura ei, fiecare individ uman are o chimie interioară care nu se poate sistematiza. În consecință, a recomanda o carte e un act de maximă răspundere și de mare intimitate. Solemnitățile pedagocice, ca și neglijența frivolă, pot strica minți, caractere și vieți. E preferabil, prin urmare, să nu te pronunți decât când cel care te întreabă e, pentru tine „o carte deschisă”.”