Efemeritate

            Încerc să scriu mai des,dar nu reușesc mereu.Uneori am nevoie de timp pentru a acumula noi idei.Timpul se scurge,tic-tac,al dracu timp.Este mult mai ușor să îi ignorăm trecerea atunci când ne menținem ocupați.

            În acest moment,prezent,care va deveni trecut mă simt ca un grăunte de nisip într-un deșert imens.Mă simt nesemnificativ,în acest univers infinit,plin de viață și mistere.Dacă aș muri oare câtă lume mi-ar simți lipsa?Nu prea multă!Și chiar dacă am simți ceva,sentimentele sunt efemere,schimbătoare,meniți parcă a fi uitați în istorie.Nimeni nu știe ce se întâmplă după ce sufletul ne parăsește carcasa de carne pentru că nimeni nu s-a întors ca să povestească.Toate trebuie să se supună legii efemeritații.

            Au mai trecut câteva zile.Doamne! ce mai trec.Stăteam si contemplam la cum ar fi fost să mă nasc pe alt continent,în altă țară.Cum ar fi fost?Să am alte credințe,să vorbesc o limbă diferită,să fiu inconjurat de alți oameni.Poate era mai bine,sau poate mai rău.Nu voi afla răspunsul niciodată.Tot ce știu este că trebuie să continui să subzist,incapabil să îmi pot schimba geneza.Este imposibil să îmi modific trecutul.Dar oare viitorul este la fel?Nu poate fi schimbat?Destinul meu a fost scris deja,eu trebuind doar să imi urmez cursul?Sau poate fi schimbat dupa bunul meu plac.Am mai simțit dea lungul vieții unele senzații deja-vu,dar nu le-am acordat nicio importanță.Trebuie sa facem alegeri mereu,ele afectându-ne viața de zi cu zi.Aceste alegeri ne clădesc viitorul.Decizii bune,decizii rele,este inevitabil să le ocolim.La un moment dat,suntem puși în situația de a alege.Viața în sine reprezintă o multitudine de alegeri.Ne alegem prietenii,hobby-urile,liceul,facultatea,locul de muncă,unde să trăim,ce să învățăm,ce să mâncăm.Totul depinde de noi și de alegerile noastre.Ce nu putem schimba?Locația unde am apărut și familia.Vroiam să mai adaug și religia.Ni se bagă pe gât încă de la începuturi,fără să ni se dea ocazia să alegem pentru că în acea perioadă nu avem discernământ.De exemplu,dacă eram născut în Japonia,acum eram budist,sau altă religie,depindea de locație.

            Îmi amintesc de o fază când eram mic.Aveam vreo opt ani,și mă gândeam că o să îmbătrânesc și o să imi dau duhul.Vedeam cum timpul zboară pe lângă mine.Începuse să imi curgă șiroaie de lacrimi pe față.Știam că este imposibil să opresc inevitabilul.Dar cu timpul m-am împăcat cu ideea și am învățat să nu îmi mai fie teamă.

            Moartea,aproape toate fobiile pornesc de la frica de moarte.Am cochetat și eu cu ea.Îmi amintesc și acum,eram in clasa a noua la liceu.Mi se lansase o invitație de la niște prieteni să îi insoțesc la pescuit.Nu prea le aveam cu prinsul de pești,nici acum nu reușesc sa mă descurc prea bine.Dar totuși am acceptat neavând altceva mai bun de făcut.Într-o dimineață mi-am luat undița și am plecat spre apă,mai bine zis spre o plajă din zonă.Ajuns acolo,mi-am montat super echipamentul meu de prins pești și am început să aștept prada.Bă,și am așteptat.Soarele începuse să își facă simțită prezența.Căldura verii incepuse sa crească în intensitate.Vîntul nu bătea.

            -Ai reușit Flangeo să prinzi ceva?Ma întreaba un prieten,Crăciun.

            -Da mă! Broaște! În realitate nici dalea nu reușisem să prind.Dar nu eram singur.Crăciun avea și el norocul meu.

            Și,dintr-o dată,în cap,mi se întiparește o idee.”Dacă tot am ajuns aici,măcar să fac o baie,poate reușesc sa prind peștii cu mâinile. ”Pe dracu,tot ce reușisem să fac,a fost să îmi agăț de mâini niște buruieni.La vremea aceea nu cunoșteam arta înotatului,așa că mă foloseam de picioare să ating nisipul,dacă era nisip,mai mult nămol.Începusem să ma simt ca un broscoi.Dintr-o dată,tot mergând dintr-un loc întraltul,nisipul mi-a fugit de sub picioare.În acea secundă creierul mi s-a blocat,tot fluxul de gânduri s-a evaporat.Mă gândeam doar cum să ies mai repede de acolo.

            -Băăă,ma înec,ajutor.Începusem să strig din toți plămânii.

            Eu ma uitam la ei,ei se uitau la mine.Erau inghețați.Posibil credeau ca glumesc.După mi-am  adus aminte că nici unul nu știa sa înoate.Am simțit un junghi in inimă.

            -La dracu!Mi-am spus.

            Curentul mă trăgea în jos.Iar în acel moment totul se înnegrise în fața ochilor si începusem să mă înfrupt din acea apă minunată.Dar nu!Mi-am zis,nu o sa mor așa,nu aici,nu acum.Toată viața mea depindea numai de mine.Am pornit mișcarea brațelor,folosindu-mă de ultimele sloturi de energie.Am mai putut sa observ câteva sclipiri de lumină și să gust aerul proaspat de la suprafață.Simteam adrenalina cum îmi dansează prin vene.Dar știam că starea este temporară,nu puteam să o mențin la nesfârșitAm continuat așa câteva secunde,cred că m-am chinuit un minut.Îmi simțeam corpul vlăguit,nu mai puteam continua acea luptă,fusesem înfrânt.M-am oprit din mișcarea membrelor,iar adâncurile mă primeau vijelios.Lumina dispăruse,sunetele si aerul la fel.Mintea începuse să imi difuzeze cele mai plăcute amintiri.Începusem sa mă gândesc la reacția oamenilor când vor afla că mi-am parăsit corpul.Nu era o imagine prea bună.Muschii începuseră să se relaxeze.simteam o ușurare combinată cu o senzație extremă de prezență absolută.

            Era sfârșitul!Regretele începuseră să ma chinuie.Acum totul era off pentru mine.Nu mai aveam nicio speranță de viață.Dintr-o dată simt că sunt tras de picior către mal.Doamne!Oare era adevărat?Sunt salvat?Îmi pot continua viața?Nu eram prea sigur dacă visez sau chiar se întamplă.Dintr-o dată trupul meu ia contact cu nisipul cald de la mal,iar in acel moment constientizez că sunt salvat.Am ramas in acea poziție de naufragiat mai mult de 30 de minute.Eram recunoscător.Crăciun,tovarășul meu,încercase sa ma scoată de acolo,și spre fericirea mea,reușise.

            Moartea poate apărea oricând si oriunde.Nu trebuie sa ne temem.Bucurați-vă de clipa de acum.Nu decalați proiecte sau acțiuni.Nu se știe dacă veți mai avea ocazia să le indepliniți.În acea clipă când totul începuse să se sfârșească pentru mine,regretele au început să mi se afișeze.Eram dezamăgit de mine că nu făcusem anumite lucruri.Acele sentimente erau chinuitoare.

            Poate uneori simțim sau ne gândim că lucrurile nu stau chiar așa cum am visat noi.Că poate vrem anumite lucruri înapoi,dar nu se mai poate.

            Trecem prin viață,cunoaștem oameni,vizităm locuri dar tot ce ne va rămâne sunt doar câteva momente importalizate în amintiri.

            Poate ca oamenii se schimbă,poate rămân mereu aceași.Poate că lucrurile tind sa evolueze,sau nu.Poate că ne facem prea multe griji.Poate trăim prea mult in trecut sau in viitor și prea puțin în prezent.Dar tot ce contează este acum.